Am auzit adesea „teoria ca teoria, dar practica ne omoara” si totusi am contiunat sa cred ca teoria si practica sunt interdependente. Astfel am descoperit ca intrebarea de care vorbeam in postul anerior poate fi reformulata cu ajutorul unor teorii. Am regasit elemente din ea in scrierile lui Budrillard si cele ale lui Habermas. Iata cum s-a transformat:

a. Acţiunea comunicativă rezolvă conflictul dintre lumea sistemului şi lumea vieţii (aducând umanizarea) sau creează o falsă constiinţă (aducând alienarea) ?

Tehnologia este o formă de dominaţie, adica de suprimare a individualitaţii, de invadare a sinelui şi a lumii interioare, spune Habermas. Toate acestea au condus spre artificializarea şi dezumanizarea lumii. Exista doua lumi: lumea vietii si lumea sistemului. Sistemul economic si sistemul puterii sunt din ce in ce mai diferentiate si inlocuiesc limbajul cotidian. Problema este ca lumea sistemului a colonizat lumea vietii. Comunicarea a devenit din ce in ce mai rigidizata si fragmentata, din ce in ce mai putin capabila de a produce consensul. Solutia: recuplarea sistemului cu lumea vietii. Fiecare traieste in lumea sa, dar elementul de leagatura este limbajul. Soluţia armonizarii lumii vieţii cu lumea sistemului rămâne asadar acţiunea comunicativă autentică. Ea are drept scop realizarea intelegerii si este totodata o sursa de eliberare. Rationalizarea actiunii comunicative elibereaza comunicarea de dominatie, permite eiberarea restrictiilor din sfera legitimitatilor si ideologiilor. Actiunea comunicativa este de fapt o vorbire ideala. Exista 4 cerinte de validitate ale unei actiuni comunicative: vorbitorul sa se exprime in asa fel incat sa fie inteles, propozitiile vorbitorului sa fie sincere, vorbitorul sa fie o persoana demna de incredere, vorbitorul sa aiba dreptul de a se exprima.

b. Mai real decat realul (hiperrealitatea) înseamnă mai rău decât răul ?

Excesul de real, accelerarea ritmului de rotaţie a evenimentelor, transparenţa exacerbata, cautarea extrema a sensurilor s-au transformat în insusi opusul lor – pierderea sensului, considera Baudrillard. Universul este predestinat extremelor si nu echilibrului. Iata cateva dintre aceste extreme: cautand mai frumos decat frumosul s-a ajuns la moda, cautand mai adevarat decat adevaratul s-a ajuns la simulare, cautanad mai vizibil decat vizibilul s-a ajuns la obscenitate, cautand mai violent decat volentul s-a ajuns la terorism, cautand mai real decat realul s-a ajuns la hiperrealitate. Este de fapt riscul la care se expune lumea virtuală, riscul alienarii de realitate, al transformarii ei intr-un simulacru. Universul virtual devine astfel surogatul unei lumi care ar putea esua prin exces.

In incercarea de a da raspuns la aceste intrebari s-a nascut o a treia intrebare:

c. Universul virtual are caracteristici şi funcţii asemănatoare cu cele ale universului religios primitiv ? (care a devenit ipoteza de baza a cercetarii).

Va urma….