“

• Se stabilise cã oceanul de pe Solaris este un fel special de creier. Mai târziu, a fost avansatã o ipotezã mai îndrãzneatã, care sustinea cã Oceanul este o substantã gânditoare. S-ar pãrea cã, într-un fel, oceanul ne testeazã centrii nervosi din care extrage biti de memorie izolati.

• Nimeni nu va rezolva niciodatã problema asta, nici geniu, nici idiot! Nu avem ambitia sã cucerim Cosmosul. Vrem doar sã extindem Pãmântul pânã la marginea Cosmosului. Nu vrem alte lumi. Doar o oglindã sã vedem în noi însine. Am încercat atât de mult sã stabilim un contact, dar ne este sortit sã esuãm. Arãtãm ridicol urmãrind un scop de care ne temem. Si de care de fapt nu avem nevoie. Oamenii au nevoie de oameni!

• Chris mi se pare mai logic decât fiecare dintre voi doi. În aceste conditii inumane doar el a actionat uman. Pe când voi doi pretindeti cã asta nu vã priveste pe voi, si oaspetii vostri sunt doar un inamic exterior. Dar ei fac parte din voi, ei sunt constiinta voastrã. Cred cã Chris mã iubeste, dar poate în realitate nu este asa, poate doar se apãrã pe sine.

• Sunteti foarte umani, dar fiecare în felul sãu. Din cauza asta ne certãm.

• Sã presupunem cã te iubesc. Iubirea este ceva pe care îl putem simti, dar niciodatã explica. Putem explica doar ideea. Iubesti ceea ce poti pierde. Pe tine însuti, o femeie, tara ta …Pânã acum, umanitatea, lumea, nu a avut cum sã ajungã la iubire. Sunt atât de putini dintre noi! Poate cã ratiunea de a fi aici, este sã întelegem, pentru prima oarã, fiintele umane ca pe un motiv de iubire?

• -Snout, de ce suntem  torturati astfel?
• -Ne-am pierdut simtul Cosmosului. Oamenii din vechime nu aveau astfel de probleme. Nu se întrebau niciodatã de ce … Îti aminteşti mitul lui Sisif? – Când un om este fericit, sensul vietii si alte chestii cu privire la eternitate rareori îi stârnesc interesul. Întrebãrile astea ar trebui sã ti le pui la sfârsitul propriei vieti.
• – Nu stim când ni se va sfârsi viata, de aceea ne grãbim.
• – Oamenii cei mai fericiti sunt aceia care niciodatã nu se necãjesc punând blestematele astea de întrebãri
• - Le punem pentru a afla un anumit înteles. Pentru a pãstra toate adevãrurile umane simple, avem nevoie de mister. Misterul fericirii, al mortii, al iubirii.- S-ar putea sã ai dreptate. Dar încearcã sã nu te mai gândesti la astea. – Gândind la aceste lucruri este la fel ca atunci când ti-ai cunoaste ziua propriei morti. Nestiind aceastã datã ne face practic nemuritori.
• Încet-încet, totul revine la normal. Am sã gãsesc alte lucruri interesante, noi cunostinte. Dar n-am sã fiu capabil sã mã dedic cu totul lor. Si oare am dreptul sã inchid chiar si o posibilitate imaginarã de contact cu oceanul, cãruia rasa mea încearcã sã-i întindã un fir de întelegere? Sã stau aici, printre aceste lucruri pe care le-am atins amândoi, care amintesc încã de respiratia noastrã? La ce bun? Doar în speranta întoarcerii ei? Dar nu am nici o sperantã. Singurul lucru ce îmi rãmâne de fãcut este sã astept. Sã astept ce?
  Nu stiu … Un nou miracol.”

  Sunt cateva dintre dialogurile din Solaris (un SF de Andrei Tarkovsky după un roman de Stanislaw Lem). Mai multe detalii despre film găsiţi aici.

  Un film “special”pentru mine. Poate va fi si pentru voi….